Cand m-am intors la serviciu am avut parte de o surpriza frumoasa: un A51 din partea casei ma astepta la secretariat.
Anul trecut in septembrie si octombrie am mers de trei ori pe santier, de doua ori la Enol, facut fotografii atat digital cat si pe film, am fost de doua ori la laboratorul foto, am lucrat cu Lr si Ps, am ales, am schimbat si am refacut fotografii, am facut layout-uri si DTP, am fost sambata la birou, m-am bucurat de reusit si m-au intristat lucrurile care se puteau face mai bine.
Acum ma bucur de carte si ma gandesc la urmatoarea editie.
A51 – 51 de Birouri de Arhitectura este o initiativa BICAU – Banca de Informaţii în Construcţii, Arhitectură şi Urbanism, în parteneriat cu Antonescu PR & Consulting, agenţie specializată în arhitectură, design şi construcţii.
Lucrarea A51 – 51 de Birouri de Arhitectură cuprinde un consistent dosar de perspective asupra arhitecturii. De fapt, este vorba despre o colecţie de interviuri care relevă diferite puncte de vedere pe care noi le-am considerat interesante pentru cititori. De la consumatorul de arhitectură (Gabriel Liiceanu – un beneficiar avizat, pentru că el însuşi a trecut recent prin experienţa de a fi construit propria locuinţă dar şi pentru că printre prietenii Domniei Sale se află importanţi arhitecţi români), până la antropologul Vintilă Mihăilescu, cel care ne-a oferit cheia unei viziuni integratoare şi arh. Augustin Ioan, care a conturat perspectiva istorică, de la arh. Marius Smigelschi, profesor pentru generaţii întregi de arhitecţi, până la arh. Dan Marin, cel care a participat în procesul de reglementare, de la inginerul proiectant şi până la fotograful de arhitectură, toate aceste puncte de vedere ne-au oferit prilejul unor interesante discuţii despre arhitectură, pe care dorim să le continuăm aici.
De vorba cu Gabriel Liiceanu (acum, consumator de arhitectura).
Domnule Liiceanu, în ce moment izbuteşte arhitectura să devină “vizibilă” pentru “consumatorii” ei direcţi şi indirecţi? Adică, în ce condiţii izbutesc oamenii să iasă din “orbirea” lor curentă şi să vadă cu adevărat casele din jur?
Într-adevăr, în ce condiţii un om de la munte ajunge „să vadă cu adevărat” peisajul alpin mirific? În ce condiţii locuitorul Maramureşului începe să perceapă „arhitectura” unei biserici din lemn? Dar în ce condiţii, vorbind, oamenii încep să-şi pună întrebări cu privire la limbă? În ce condiţii, trăind, ei se întorc asupra vieţii lor şi îşi pun întrebări cu privire la sensul ei? Răspuns: numai în condiţiile în care ajung să-şi „răsucească” mintea, obligând-o să se întoarcă asupra conţinutului ei curent de percepţii. Adică în clipa în care încep să conştientizeze cam tot ce trăiesc.
Numai că acest lucru se petrece foarte, foarte rar. De ce? Pentru că familiarul ne înghite cu excesul lui de prezenţă şi ne „orbeşte”: când vezi un lucru zi de zi, termini prin a nu-l mai vedea. Obnubilarea în privinţa a ce ne înconjoară este situaţia noastră normală şi ea cuprinde tot: case, oameni, unelte, peisaje… (Ca să nu mai vorbim de noi înşine, de eul care suntem, inaccesibilul prin excelenţă). Vederea noastră curentă este super-rutinată şi tocmai ea întreţine enigma aproapelui. „Nimeni, fără de aripi, n-are putinţa / Să surprindă ceea ce se află în preajmă”, spune un vers al lui Hölderlin. Şi pesemne că e bine să fie aşa, pentru că luciditatea în exces reprezintă o povară. Aripile lui Hölderlin sunt greu de purtat. A trăi înseamnă a fi, mai tot timpul, într-o anumită măsură, orb.
Dar poate că mai corect ar fi să ne întrebăm: în ce măsură oamenii, nevăzând casele din jurul lor, sunt influenţaţi în adâncul fiinţei lor de peisajul arhitectural în care se mişcă, chiar dacă nu-l percep în mod expres? În ce măsură amprenta pe care acesta o lasă asupra inconştientului lor le modelează fiinţa?
De vorba cu Vintila Mihailescu (sociolog si antropolog)
Cercetarea sociologică a arătat că, pentru 67% dintre arhitecţii intervievaţi, profesia de arhitect reprezintă posibilitatea de exprimare în plan artistic, creativ, în timp ce numai 18% o consideră ca o sursă generatoare de venituri. După părerea Dvs., cum trebuie înţeleasă această situaţie, având în vedere responsabilitatea pe care cu toţii considerăm că o poartă arhitecţii pentru calitatea spaţiului edificat?
N-aş vrea să fiu cinic, dar tot intelectualul român este mai presus de toate artist şi cel mai mare compliment pe care îl poţi face unui astfel de om este să-i spui că are talent, nu că are bani… Cît despre responsabilitatea lucrului bine făcut, ea este apreciată de către toată lumea, dar este atribuită mai degrabă castei secunde a meşteşugarilor şi artizanilor, nu artiştilor!
Dacă aţi vrea să vă ridicaţi o casă, cum v-aţi alege arhitectul?
Nu sînt, probabil, cel mai bun exemplu, pentru simplul motiv că nu văd în spaţiu; pot să citesc dincolo de un text, dincolo de o vorbă, ba chiar şi dincolo de un obiect, dar doar dacă îl am în faţă. Sînt ca Ceauşescu, am nevoie de machete mărime naturală ca să pricep… Dacă ar fi să-mi ridic o casă, mi-aş alege deci arhitectul după cu totul alte criterii. Ar lua mai multe zile, poate săptămîni, în care aş sta de vorbă cu el despre orice numai despre casă nu, aş sta cu el la masă în familie şi aş bea o ţuică, m-aş uita cu el seara la televizor, aş asculta ceva muzică în biroul meu… Şi dacă s-ar simţi şi el bine, i-aş încredinţa integral lucrările, fără nici un fel de altă precizare: ăsta-i terenul, ăştia sînt banii! Altfel spus, aş alege un arhitect care să aibă în minte locuirea şi nu locuinţa, care să nu-mi dea la cheie un spaţiu domestic, ci să-mi ofere elemente de domesticire de care să pot să mă agăţ. Ştiu că asta înseamnă că pretind de la arhitect să aibă şi un oarecare fler psihologic, dar oare cer prea mult?…
Sursa: www.a51.ro
Mai multe nu mai spun. Sper sa va fi trezit interesul sa vi-o procurati. Iar cand veti mai fi intampinati cu cuvintele “in ziua de astazi se fac numai prostii….istoria domnilor insa ne arata ca…” sa le bagati celor care le afirma cartea sub nas. Trecand din proiect in proiect, veti vedea ca sunt clienti care stiu sa cerea calitate, clienti care nu urmaresc sa ascunda cat mai multe niveluri sub un “acoperis baroc”, beneficiari ca nu isi doresc o casa in “stilul austriac de padure” si poate prindeti si mai mult curaj in propuneri.
alex viseaza 