10 Mari Sibieni | Albert Huet

În textul ce însoţeşte blazonul lui Albert Huet, aflat pe unul din pereţii Bisericii Evanghelice, găsim expresia „Antiquis Styrpis”, referitoare la acesta şi la familia sa. El provenea din vechile familii săseşti ale Transilvaniei.

În 1475, un studiu asupra situaţiei financiare a famililor de patricieni sibieni, ne descoperă un consilier numit în 1471 pe numele său Bartholomeus Huet.

Albert Huet s-a născut în 1537 la Sibiu. A studiat la Sibiu (la Colegiul Brukenthal) şi la Viena şi Praga. Aici va fi educat în spiritul curţii imperiale, habsburgice. Revine în oraşul natal, unde se va implica în politica locală şi în cea transilvăneană şi a saşilor.

La 40 de ani devine jude regal şi greav al saşilor, conducând destinele naţiunii germane pentru treizeci de ani. El îl va însoţi pe Istvan Bathory, principele Transilvaniei şi regele Poloniei la Krakowia pentru o scurtă perioadă.

Colaboratorii săi apropiaţi au fost primarii Sibiului, Georg Hecht şi Gallus Lutsch. În 1589 el va redacta un nou statut al oraşului, prin acesta stabilindu-se dreptul exclusiv al saşilor de a deţine propretăţi sau terenuri în cetatea noastră, drept ce se va menţine până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În Dieta Transilvaniei de la Alba Iulia, el va statuta definitiv poziţia autohtonă a germanilor din principat („Oratio de origine et anno meritis Saxonum”).

În 1581 şi 1582 va coordona reorganizarea breslelor sibiene. Acelaşi lucru îl va face în 1596 cu sistemul de învăţământ. În vremea sa va fi montată prima fântână din Piaţa Mare, în 1584. tot el va muta biblioteca oraşului în administrarea gimnaziului (actualul Colegiu Brukenthal), mutând-o şi de facto în capela Sf. Ladislau.

Se va implica activ în fortificarea cetăţii, ajutând la construirea bastionului Porţii Cisnădiei (unde astăzi se află parcarea din faţa hotelului Continental Forum) în 1577 şi a porţii însăşi în 1594, precum şi în refacerea Turnului Sfatului în 1588. În 1604 se va finaliza şi bastionul Porţii Ocnei.

Este perioada lui Mihai Viteazul acesta având nenumărate contacte economice şi politice cu Sibiul şi cu Universitatea Săsească (forul suprem administrativ şi judiciar al naţiunii germane). În 1595 principele îşi va adăposti familia la Sibiu, concomitent un corp militar al saşilor condus de Huet va participa la eliberarea Târgoviştii şi a Giurgiului. Judele a fost lăudat pentru calităţile sale militare.

Advertisement

Din nou Salciua

Salciua a devenit in ultima vreme prezenta permanenta in calendarul nostru. Personajele nu se repeta mereu, locul insa ramane acelasi:  aceiasi panorama catre masivul Muntelui Mare al Muntiilor Trascaului, acelasi Aries, aceiasi casa la capatul unei pante scurte, aceiasi copertina cu aceiasi masa, mereu caini sau pisici cersetoare, mereu plimbari dar mai presus mereu liniste si mereu ceva nou de facut. De data asta ne-am adunat din trei judete, ne-am intrecut in fotografie si cai putere, ne-am ascuns de caldura (cea urbana de care am crezut ca vom scapa), am fugit la rau, am construit “baraje” ca acum 15 ani – acum insa organizat si cu pietre mai mari, ca deh, aveam ceva mai multa forta -, ne-am racorit, ne-a fost ciuda pe cei care aveau unelte serioase la indemana si si-au facut un baraj de toata cinstea, am inaugurat sezonul de pepene rosu.

Cel mai bine ne-a prins insa linistea si distanta de oras. De data asta, fiind un oarecare weekend de iulie, nu mai erau turisti inghesuiti pe vale si nici prea multe “cielo”-uri pe drum.

Destule cuvinte, ma reduc la fotografii.

“Criteriul calitatii se bazeaza pe sustenabilitate. Aceasta ar trebui sa fie criteriul de judecata a unui proiect”

…spune domnul arhitect Serban Sturdza in buletinul informativ “Observatorul urban” din octombrie-decembrie 2009 – editat de Uniunea Arhitectilor din Romania.

-Lucreaza impreuna arhitectura si urbanismul in Romania?

Este o intrebare care cere un raspuns cred ca pentru perioada din ultimii 15-20 de ani. Cred ca in momentul cand s-a liberalizat profesia, a aparut intrebarea legitima daca arhitectul si urbanistul sunt doua profesii care pot actiona impreuna si pana unde sau daca se suprapun si pana unde.

Dar chestiunea asta, fiind analizata din punct de vedere strict al profesiei, a generat, din pacate cateva efecte care cred ca in ultimii 20 de ani, in Romania, nu sunt cele mai bune.

Si anume, din dorinta de a imparti lucrurile, de a face ordine, s-a pierdut imaginea generala, care de fapt, e singura care conteaza, si anume efectul pe care aceste doua profesii il au in cadrul unei dezvoltari, fie rurale, fie urbane. Asa ca, daca ar fi sa trag o concluzie pana la ora asta, as psune ca cele doua profesii au inceput sa se distanteze in mod artificial, pierzandu-se contactul cu realitatea, iar efectele sunt proaste. Efectele pana la urma neaga un lucru atat de firesc, care este de fapt procesul continuude la o conceptie de ansamblu la detaliu. Or, chestiunea asta implicit impune proiectul de arhitectura impreuna cu proiectul de urbanism, ca un tot, ca un element unitar si ca un proces care sa genereze pana la urma imaginea urbana pe care noi o dorim.

-De ce merg lucrurile atat de rau? Nu se lucreaza interdisciplinar?

Cred ca sunt mai mult explicatii. Nu am sa le dau pe cele neaparat legislative, ci as putea sa incerc o explicatie de tip vag, dar care cuprinde o parte din adevar, si anume o frustrare, ar putea sa fie o explicatie in ceea ce priveste exercitarea profesiei de ambele parti – si ale arhitectului si ale urbanistului – frustrare acumulata in perioada comunista si care si-a gasit un debuseu de exteriorizare puternic. Dupa anii ’90, libertatea era echivalenta cu a face fiecare ce crede, cum poate si fara sa-l intereseze consecintele asupra ansamblului lucrurilor, or lucrul acesta in urbanism si arhitectura este fatal, pentru ca porneste dela inceput de la o negare a armoniei si oricat de disjuncta sau plina de contradictie este societatea actuala, ea totusi cauta armonia pentru ca este un lucru firesc a tot ce inseamna viu, sa caute procesul de transformare, armonia.

Deci, dupa ’90, aceasta chestiune a izbucnit destul de haotic si fara sa se gandeasca la consecinte si, din aproape in aproape, a capatat forme prin hotarari, prin acte scrise, prin gesturi, care au separat cele doua ramuri ale profesiei, poate mai mult decat trebuie, pe un principiu care este adevarat, si anume arhitectura este o sfera care nu cuprinde partea de sociologie, partea de geografie si multe alte parti pe care urbanismul le cuprinde. Totusi, as vrea sa va spun ca este foarte bizar ca intr-o lume care cauta sustenabilitatea, ca si concept de dezvoltare, nu numai a arhitecturii, dar in orice caz si a arhitecturii si urbanismului, deoarece este clar ca rezultatul nu duce la sustenabilitate.

LE:

-Ce ar trebuie facut pentru rezolvarea acestei probleme?

Pai, solutiile sunt simple dupa mine, numai ac trebuie privite in general. Daca le privesti in detaliu, devin extrem de complicate. Hai sa vedem cum se judeca un proiect. Daca veti lua acum orice proiect se judeca la primarie, s-ar pune intrebarea care sunt criteriile dupa care judeci proiectul. Si vreau sa va spun ca si eu sunt tentat sa va spun ca aceste criterii nu exista.

Criteriul calitatii, pentru ca pana la urma acesta ar trebui sa fie criteriul, are niste principii pe care se bazeaza, si anume sustenabilitatea. Pe scurt, ea ar trebui sa fie caracterizata detrei piloni: unul ar trebui sa fie economic, altul social si altul ecologic, fiecare cu o serie intreaga de criterii. Acesti piloni si sustenabilitatea in totalitatea ei, ar trebui sa fie criteriul de judecata a unui proiect.

Or, la ora asta eu cred ca in Romania nu se judeca in felul acesta proiectele, ci pe cu totul alte principii. Iar atunci cand judecata specialistilor nu convine, partea politica are prioritate si chestiunea asta genereaza anomalii.

De altfel, si cel care sustine proiectul in fata Comisiei, ar trebui sa se ghideze dupa principii si sa demonstreze ca proiectul lui e bun pentru ca e sustenabil. Din pacate acest lucru nu se intampla. Cel putin deocamdata.

10 Mari Sibieni | Nicolae Manolescu

Numele de copil al lui Manolescu este Nicolae Apolzan. Se naste in 1939 la Rm. Valcea intr-o familei de profesori sibieni, tatal originar din Sibiel (ambii dupa eliberarea din inchisorile comuniste fiind profesori la Liceul Gh. Lazar). Numele de Manolescu il primeste de la bunicul sau dupa arestarea parintilor.

Termina liceul la Sibiu (Liceul Gh. Lazar), studiile universitare finalizandu-le la Bucuresti, unde obtine si titlul de doctor in Litere. Preda la Universitatea din Bucuresti, scrie la gazeta literara, Contemporanul si Romania literara. Coordoneaza lucrarile „Cenaclului de luni” pana la desfiintarea lui. Debuteaza literar in 1966. Realizeza emisiuni culturale la radio si tv. In 1997 este ales membru corespondent al Academiei Romane. In 2005 devine presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. In 2006 este ambasadorul Romaniei la UNESCO.

Membru fondator al Aliantei Civice si al Partidului Alianta Civica, este ales senator de Sibiu in 1992. Candideaza la presedinţia României in 1996. In 2000 demisioneaza din Partidul National Liberal retragandu-se definitiv din politica.

10 Mari Sibieni | Otto Czekelius 1895-1974

S-a născut la Sibiu în 1895. familia sa este una dintre importantele familii de patricieni ale Sibiului, atestaţi încă din perioada medievală. Tatăl său era medic şi directorul general al Spitalului municipal. Luptă în Primul Război Mondial cu gradul de locotenent în „Compania Sibiu”. Călătoreşte cu armata în Dalmaţia, Galiţia şi alte regiuni ale Imperiului Austro Ungar de unde colecţionează o serie de desene.

Studiază la Sibiu (la Colegiul Brukenthal) şi apoi la Munchen şi Berlin, aici studiind arhitectura. Pleacă în 1922 la Madrid castiga premiul al doilea la concursul de modernizare si sistematizare. Devenine apoi arhitect şef al oraşului între 1925 şi 1936. În această calitate realizează Planul oraşului Madrid. Participă şi la alte proiecte de sistematizare în oraşe precum Zagreb şi Sevilla. A colaborat şi cu un studio de film producând printre altele şi desene animate. Se înrolează ca voluntar în Războiul Civil spaniol în cadrul armatei republicane. Este arestat pentru un an la sfârşitul războiului pentru convingerile sale republicane.

Revine la Sibiu în 1943, angajându-se ca cercetător la Muzeul Brukenthal, unde lucrează la mai multe monografii ale artiştilor germani. După război va continua activitatea arhitecturală la Sibiu. Va fi urmărit de Securitate datorită luptei sale pentru salvarea clădirilor medievale dorite spre demolare de către autorităţile comuniste. Salvează clădirile din Piaţa Mare (unde comuniştii doreau să construiască blocuri) şi Sinagoga de pe strada Constituţiei. Este numit arhitect al oraşului între 1967 şi 1972, coordonând o întreagă campanie de restaurare a cetăţii medievale.

În 1970 scrie un serial întreg despre istoria Sibiu în ziarul „Neuer Weg”. Moare în 1974.

Emil Hurezeanu scrie despre el „Îl admir pe acest arhitect „mundi“, aproape uitat, Otto Czekelius. Se naşte şi copilăreşte la Sibiu, traversează două războaie, învaţă la Berlin, construieşte Madridul şi apără apoi trecutul Sibiului, de fiecare dată în aceleaşi condiţii potrivnice.”

Foto(-)sinteze IX

10 Mari Sibieni | Ion Codru Dragusanu 1817-1884

S-a născut în apropiere de Făgăraş în 1817. Provine din una din familile nobiliare ale românilor făgărăşeni. Studiază la Şcoala Grănicerească Germană din Viştea de Jos şi apoi la Bucureşti. Studiile universitare şi le face la Budapesta. După studii va întreprinde mai multe călătorii prin statele europene, lucru ce îi va ajuta mai târziu în activitatea sa literară.

Revine în 1846 în Ţara Românească, fiind numit institutor la Ploieşti. Pleacă apoi în Transilvania, implicându-se în politica provinciei, fiind la 31 de ani lider local al Revoluţiei de la 1848. În 1863 este numit vicecăpitan al Comitatului Făgăraş. Este numit deputat în Dieta de la Sibiu, în acelaşi an. Se va implica în viaţa Sibiului, preluând funcţia de vicepreşdinte al ASTRA în zona Făgăraş. În 1880 este numit secretar al Comitetului Şcolar Grăniceresc.

Mai târziu va fi unul dintre semnatarii Memorandumului adresat împăratului de la Viena de către membrii Partidului Naţional Român din Transilvania.

Scrie o serie de lucrări de ştiinţă dar şi cu notă literară. În 1865 va publica la Sibiu „Peregrinulu transelvanu sau Epistole scrise de tinere straine unui amicu in patria, de la anulu 1835 pana inchisive 1844”. Această lucrare îl va transforma, mai târzii, în ochii criticilor, într-un clasic al literaturii române. La fel de importante sunt lucrările sale de gramatică sau de administraţie (la 1864 publică la Sibiu „Regulamente pentru vataşii şi decurii proieptate a se introduce în comunitaţile districtului Ţării Făgăraşului”). Va colabora cu majoritatea revistelor româneşti din Transilvania, dar şi cu alte reviste din Austro – Ungaria şi din România.

A fost căsătorit şi a avut o fiică. Se îmbolnăveşte la rinichi şi moare la Sibiu, în 1884, fiind înmormântat în cimitirul Bisericii din Groapă. Ion Raţiu este nepotul său matern.

10 Mari Sibieni | Timotei Cipariu 1805-1887

S-a născut în 1805. Studiile şi le desăvârşeşte la Blaj. Aici studiază filosofia şi teologia. Tot la Blaj începe a preda începând cu 1825 filosofia dar şi dogmatică şi studii biblice. In 1827 este hirotonit preot, crescând apoi în a deveni canonic şi apoi prepozit capitular al Diecezei de Alba Iulia şi Făgăraş.

Între 1833 şi 1866 este directorul tipografiei diecezane a Bisericii greco – catolice. Între 1854 şi 1875 a fost directorul gimnaziului. Vine la Sibiu pentru a lucra la crearea ASTRA. Devine astfel unul dintre fondatorii acesteia. Va fi numit în 1861 vicepreşedinte până în 1866 (în acest an devine membru al Academiei Române, al cărei vicepreşedinte a fost). Din 1877, timp de zece ani va fi preşedintele ASTRA.

În 1847 publică primul ziar românesc cu litere latine, numit „Organul luminărei”. Continua a publica noi reviste, precum „Învăţătorul poporului” în 1848 sau „Archivu pentru filologie şi istorie” începând cu 1867. Publică articole în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

S-a implicat şi în politica transilvăneană, participând la Adunarea de la Blaj din 1848, reprezentând naţiunea română la întrevederile avute cu împăratul austro – ungar. Va face, de asemenea, parte din Dieta Transilvaniei ce s-a tinut la Sibiu, între 1863 şi 1864.

Este unul dintre simbolurile intelectualităţii româneşti, prin erudiţia sa (ştia nu mai puţin de 12 limbi) şi prin interesul permanent de educare. A fost membru al „Societăţii Germane de Orientalistică”. Publică mai multe lucrări şi traduceri, majoritatea la Sibiu şi la Blaj, majoritatea de istorie, teologie şi lingvistică.

Revine la Blaj, unde va muri în 1887. La moartea sa, prin testament, vasta sa bibliotecă, conseiderată una dintre cele mai mari biblioteci particulare din Transilvania, va ajunge în posesia Episcopiei Bisericii Greco – Catolice de la Blaj.

10 Mari Sibieni | Ilie FLOASIU 1864-1937

Ilie FLOAŞIU

S-a născut în 1864 la Galeş, în apropiere de Sibiu.

Afacerile şi le începe la Tilişca şi apoi la Miercurea Sibiului (în 1888). Aici şi-a deschis un magazin şi un depozit unde vindea marfa procurată de la Sibiu. El vindea orice fel de produse, de la cele de uz casnic până la alimente.

În timpul Primului Război Mondial va fi unul dintre primii oameni de afaceri de origine română care îşi deschide magazin în vechea cetate medievală, stabilindu-şi sediul general al afacerii pe actuala stradă Bălcescu (în 1916), în casa ce şi astăzi este cunoscută de sibieni drept Casa „Floaşiu” (unde este magazinul Billa). Se implică şi în alte afaceri, cum sunt şi cele imobiliare, construind o serie de clădiri pe actuala stradă Magheru.

„Ilie Floaşiu – Societatea Anonimă Română de Comerţ”, compania lui Floaşiu va fi listată în anii `30 ai secolului trecut la Bursa Română de Mărfuri.

Moare în 1937, fiind înmormântat în cimitirul municipal al oraşului. Destinul familiei sale va fi unul trist, fii, continuându-i afacerea dar murind repede, la Viena şi la Sibiu, acesta din urmă sinucigându-se după ce averea familiei va fi confiscată de autorităţile comuniste, iar Securitatea începuse procesul de arestare şi condamnare.

10 Mari Sibieni | Samuel von Brukenthal 1721-1803

This slideshow requires JavaScript.

Samuel von BRUKENTHAL

Este născut la Nocrich, lângă Sibiu dintr-o familie patriciană (numită Brekner la început dar apoi este înobilată şi primeşte numele von Brukenthal) din scaunul Nocrichului (care este unul dintre cele şapte scaune ale comunităţii săseşti). S-a născut în anul 1721.

Studiază la Sibiu, la Colegiu ce astăzi îi poartă numele. Lucrează apoi în administraţia transilvăneană de la Sibiu dar pleacă la Jena şi la Halle pentru a studia filosofie. Se apropie de curtea princiară de la Berlin dar pleacă la Viena unde devine cancelar provincial.

Revine la Sibiu în 1745 unde intră întâi în Cancelaria administraţiei locale, cea mai înaltă funcţie ocupată fiind cea de vicenotar al Sibiului. Urcă pe scara ierarhică până a ajunge consilier personal al împărătesei Maria Tereza. El va crea şi conduce secretariatul pentru naţiunea săsească de la Viena şi va ajunge şeful Cancelariei Curţii imperiale (1765). Din această funcţie va ajuta comunitatea săsească din Transilvania a se forma în intreg Imperiul. Relaţia bună a lui Brukenthal cu împărăteasa Maria Tereza se va oglindi în buna relaţie a Vienei cu naţiunea germană din Transilvania. Pentru meritele sale va fi înobilat cu titlul de baron în 1762.

Revine în administraţia provincială, întâi ca şef al Cancelariei Aulice pentru Transilvania de la Viena iar apoi ca şi guvernator al provinciei, începând cu 1777. Este retras din funcţie de către împăratul Joseph al II-lea în ale cărui graţii nu reuşise a intra.

În timpul guvernatoriatului său începe a îşi construi palatele care astăzi au devenit un real patrimoniu european. În 1779 începe construcţia palatului localizat în Piaţa Mare pe fundaţiile fostei case a familiei Klocner. Acest palat va deveni centrul vieţii mondene a Sibiului dar şi centrul cultural, rol ce şi-l menţine până astăzi. Pe strada Avram Iancu familia sa va construi un alt palat iar pe strada principală va fi construită casa ce poartă astăzi numele de Michael Brukenthal. În afara cetăţii, îşi va construi o reşedinţă de vară, localizată astăzi la intersecţia străzilor Berăriei cu Noica. La Avrig va construi Palatul de vară al familiei şi o altă reşedinţă va fi construită la Sâmbăta.

La Viena începe a îşi realiza colecţia personală de artă, de stampe, de armamament, de minerale precum şi bilioteca. Devine repede cunoscut în întreg Imperiul Habsburgic pentru colecţiile sale importante ca şi cantitate dar mai ales ca valoare. Toată această colecţie va fi deschisă pentru public la moartea sa. Prin testament el a lăsat această cerinţă să fie respectată pe veci. Astfel în 1790, înainte chiar de a muri el îşi va deschide palatul spre vizitare, deschizând astfel unul din primele muzee din lume înaintea Louvre-ului sau a muzeelor italieneşti.

A fost căsătorit cu fiica primarului Klocner care îi va oferi o zestre consistentă ce îl va ajuta în ascensiunea sa politică. Moare în 1803 fiind înmormântat în catedrala evanghelică din Piaţa Huet.