O seara cu lautari in Insomnia

O buna prietena s-a intors pentru cateva saptamani din State si a trecut pe la Cluj sa ne vada, defapt ca sa fiu mai exact sa bem o bere, sa barfim povestim, sa catch up pentru ca ultima data ne-am vazut anul trecut in vara.

M-a sunat ieri pe la pranz sa imi spuna ca la ora 19.00 ne asteapta o masa in Insomnia. Perfect. Am plecat ceva mai devreme ca deobicei de la servici, am parcat masina in garaj, m-a schimbat in ceva mai comod si pe la 18.12 ma uitam pe pereti in apartament – ca un copil mic care asteapta cu nerabdare un eveniment si e pregatit de cu doua zile inainte.

Am hotarat sa o iau incet incet la pas catre Insomnia, pentru ca de mult imi doream sa ma plimb prin centru cu ceva mai mult timp, sa mai studiez ce se intampla si sa apuc sa imi formez si o parare.

Am trecut pe Bd. Regele Ferdinand unde lucrarile de extindere si refatadizare ale magazinul Centrul sunt aproape de final. Acum cateva zile am vazut lista de proiecte ce au luat parte la Anuala de Arhitectura din Bucuresti si am observat si magazinul Central printre ele, fiind realizat de un arhitect bucurestean, al carui nume nu il dau aici. Site-ul Anualei il gasiti aici, iar proiectul pentru magazinul Central aici.

“Hmmm, doua lifturi panoramice, un corp care incearca sa se lege de frontul strazii, ceva sticla, panouri Trespa, mult cupru, ultimul nivel retras,extinderea din spate de pe str. Tipografiei, 5000mp de magazine in plus, in ansamblu o fata noua pentru un magazin perimat din dorinta de a mentine comertul in centrul orasului (o mare problema de la aparitia celor doua mall-uri incoace). Totusi ma deranjeaza. Nu imi place. Ma irita. Nu ma atrage. Nu vreau sa intru acolo. Dar pe de alta parte, cine sunt eu sa judec astfel de interventii. O fi ceva de capul ei devreme ce a participat la Anuala de Arhitectura din Bucuresti.”

Mi-am vazut de drum catre Piata Unirii unde se munceste de zor la pietonalizarea pietei. Un subiect amplu dezbatut de prin 2005 incoace. Unii urla ca se taie din spatiile verzi, unii spun ca nu e deloc asa, unii gasesc desenul de pardoseala plicticos, altii nu sunt deloc multumiti ca nu mai cad din masini direct in Diesel, ca deh, asa nu o sa le mai vada nimeni “mertzanul” sau “beemveul”  – o mare problema in ziua de azi. Daca ar fi sa rezum parerile de la noi din breasla, as concluziona in felul urmator: toata lumea de acord cu un singur lucru “Eu as fi facut mai bine!”. Normal, fiecare am fi facut altfel si evident mai bine pentru ca eu stiu mai bine decat celalalt. Imi aduc aminte cand am citit in 2005 despre proiectul castigator un mare Domn Profesor al FAU scria vizibil iritat de castigatori undeva pe un forum “domnilor, eu nu inteleg cum niste ****i care tocmai au terminat facultatea pot castiga un proiect de o asemenea anvergura (Amenajare pietonal Bd. Eroilor si Piata Unirii).” Nu reproduc substantivul, pentru ca nu e frumos.

Eu vreau sa vad rezultatul si apoi voi aprecia sau voi critica. Dupa ce o sa vad cum ma simt in acel spatiu, o sa comentez. Pana atunci ma uit doar la niste desene frumoase.

In fata Primariei pe Eroilor am zarit unul din cei trei noi stalpi de afisaj, parte din proiectul de amenjare a pietonalului. “Principial nu am nimic impotriva lui ca obiect, dar parca e totusi un pic cam mare pentru ce e in jur. O fi el la aceleasi dimensiuni ca in Viena sau alta capitala europeana, dar la Cluj pe ulita principala nu multe case depasesc P+1, asta e adevarul trist.”

La Libraria Universitatii deja uitasem de aspectele arhitecturale ale plimbarii mele si ma gandeam ce bere voi alege in Insomnia. Si acum sa ajung si la povestea titlului acestui post.

Ne astepta o masa de cinci persoane intr-un separeu. Ca sa ajungem acolo, am trecut de masa unor tipi un pic cam galagiosi si cam zece la numar. Ne-am uitat mai atente la ei, erau cativa clienti fideli ai localului si o trupa de tigani gabori lautari cu acordion, viori, clarinet, ce mai, cu tot ce trebuie. Oamenii pareau cel putin bine dispusi daca era sa ne luam dupa numarul sticlelor de bere goale de pe masa. Mai un banc, mai o gluma, mai un ras cand deodata se opreste muzica din boxe si incepe muzica live. A naibii treaba, ne intelegeam tot mai greu, pentru ca baietii aveau plamani puternici si instrumente bunicele. Dupa o vreme de cantat in continuu au inceput sa faca pauze dese si tot traversau separeul nostru sa mearga acolo unde si regele merge singur. Unul dintre ei, un domn mustacios bine, cu camesa desfacuta, cu pieptul in vant si cu burta la fel se opreste la noi la masa pentru ca…nu prea stiu exact, nu am inteles prea bine. Vorbea romana destul de greu si faptul ca era un pic troscanit nu ajuta deloc. Cert este ca omul ne-a pupat mainile la toate (intre timp ne stransesem 3 gagici si doi baieti), a dat mana cu baietii, ne-a spus ca joaca intr-un film la TIFF, ca ii place foarte mult de noi (nu am inteles de ce), a cerut tigari si a spus ca ne canta orice daca vrem. “Domnu, domnu, niste romante ar fi excelente acum!!!” Zis si facut. S-a dus omul la colegii lui de trupa, i-a convins cu greu sa vina la noi  (ei fiind probabil ceva mai trezi si cu mult mai rusinati), dar au venit. Am avut parte de our own private little show cu cateva romante foarte frumos cantate, cantate din suflet de 3 tigani gabori mustaciosi.

Ne-au lasat cu gura cascat, ne-au bine dispus. Mie mi-a parut rau ca la inceput am comentat ca vecinii lautari imi strica seara in oras.  Am plecat cu zambetul pe buze acasa si am zis “uite ca am trait-o si pe asta”. Aaa, si inca ceva, o berea e cu mult mai buna atunci cand e acompaniata de muzica live, localul e cu mult mai frumos si prietenii se veselesc cu mult usor.

Advertisement