Dupa ce am trecut prin diverse planuri pentru mult asteptatul weekend prelungit de Ziua Muncii pana la urma am hotarat ca Budapesta si Viena sunt cam departe si agitate. Am hotarat sa mergem “in the middle of nowhere” cum imi place deobicei sa spun, la mama dracului unde nu ai semnal, la Cuca Macaii sau Salciua, cum ii se spune in lumea civilizata. Despre Salciua am mai scris candva la inceputurile blogului. Ceea ce vreau insa sa notez de data asta este cu totul si cu totul altceva. Cand am plecat eram calati pe cuvinte cheie precum “liniste”, “pace”, “lumea de la sat”, “munte”, “solitar”, “natura”, “pestera”, “cascada”, “meditatie”, “verde”…intelegeti unde bat. Eh, a naibii treaba…nu a fost asa! In 1 mai eram undeva in varful muntelui inconjurati de multi oameni. Desi poate ma grabesc sa folosesc termenul de oameni, mai corect ar fi animale urbane. Am aflat cum ca la televizori prietenii mei jurnalistii – despre care sper sa reusesc sa imi spun pararea cat de curand – au realizat o emisiune in care au prezentat Muntii Trascaului si Valea Ariesului drept o zona de o frumusete rara. Nu contesta nimeni, e frumos sa informezi lumea, insa rezultatul lasa de dorit. Toti cei care nu am mai avut loc in Faget “la padure” cum se obisnuieste a se spune pe la Cluj au plecat mai departe, pentru ca deh! au cu ce! Daca as povesti ca in varful muntelui era domnite blonde in pantofi cu tocuri si feciori in slapi, probabil ati spune ca vorbesc in clisee si nu spun nimic nou. Aceste mandre exemplare are culturii urbane de ultima moda practicau diverse sporturi: imbaiatul imbracat, flotari la bustul gol in mijlocul atentiei domnitelor, incordatul si flexatul de muschi, echilibristica pe podul suspendat,plimbatul cu ATV-ul pe drumuri asfaltate pentru a simti “the true offroad experience”, abadonarea gunoaielor in poietele satenilor si multe altele demne de poze pe cocalari.com sau pitzipoanca.org. Ne-am strecurat cu chiu cu vai pana la obiectul vizitei noastre, locul numit Huda lu’ Papara. Am plecat insa foarte repede pentru ca nu prea aveam loc, se uita lumea urat la noi ca “uite bah! astia de fac poze!”. Nu frate, nu iti fac poze, ce crezi? ca vreau sa imi stric senzorul? Misca afara din cadru ca imi poluezi imaginea.
Am stat acolo, ne-am uitat, nu ne prea venea sa credem si nu am putut decat sa plecam mahniti si ingrijorati ca poate cineva in urma noastra sare din nou pe podul suspendat si creaza balans riscand sa cadem cu tot echipamentul foto in rau. Noi am avut noroc. Cei din urma noastra au scapat in ultima clipa.
A doua zi nu mai era puhoiul acolo. Ramasesera cateva corturi ale unor adevarati prieteni ai muntelui. Nu mai urlau manelele. Nu mai balanganea nimeni podul suspendat. A mai ramas insa gunoiul…
In concluzie pot spune trei lucruri:
1. Romania este tara foarte frumoasa (sper ca se vede si in pozele mele), pacat ca traiesc oameni in ea (animalele urbane nu le-am fotografiat din motive lesne de inteles). E vorba unui mare om, rostita foarte des de noi…si mai ales in ultima vreme.
2. S-a prostit poporul cu televizorul! Dati emisiunile astea de informare pe Discovery Channel sau vreun alt canal serios unde nu se uita “pitzi” si cu “coca”…nu de altceva dar oamenii vin si pleaca, dar gunoiul ramane in urma lor…si la propriu si la figurat.
3. Ma alergizez la animale urbane.
si to be on the safe side:
Disclaimer:
Orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare.
alex viseaza 
Pingback: 1 mai la Salciua | Alex Luigi RICOBON