Inceput de 2009

Blog-ul meu a fost si el in vacanta. De sarbatori pur si simplu am refuzat sa deschid calculatorul, iar de cand am revenit la munca au aparut mereu alte prioritati. Nu am apucat sa ma ocup nici macar de pozele, pe care le-am facut in vacanta la schi…iar dupa cum se arata lucrurile nici nu voi avea timp prea curand.

In ultima vreme tot timpul meu liber s-a invartit in jurul schiului. In a doua zi de Craciun am hotarat sa merg pe partie  la Paltinis. In masina spre Paltinis, imi aduceam aminte de drumul mereu inzapezit de pe vremea cand mergeam cu ai mei la Paltinis, de cum m-a pus tata prima data pe schiuri in iarna lui 1987, de cat de tare urlam si plangeam pentru ca dintr-un motiv de care nu imi mai aduc aminte pur si simplu nu ma incanta ideea, de cum atunci cand am primit din Germania primele mele schiuri de marca, Rossignol, am cunoscut placerea de aluneca pe zapada, de cum ii cunoasteam pe toti de pe partie, de cum ne uitam cu scarba si ura la cei cativa paltonari care stateau pe marginea partiei la pod, cu caciuli de blana, speci de proletari, paltoane, pantaloni de stofa si pantofi de strada, cum faceam cu tata misto de ei, cum la telescaun niciodata nu era coada, cum faceam si cate 10-15 ture pe zi, indiferent de ziua din saptamana, de taberele de schi cu colegii de scoala in care nu faceam altceva decat sa stam pe partie de dimineata pana noaptea tarziu, de mirosul de cabana, de drumul de pe Valar pe care il vedeam din telescaun cand ajungeam sus pe partie, de brazii despre care mama spunea mereu ca sunt parca pudrati cu zahar, de cum incercam mereu sa lovesc din telescaun crengile, ca sa cada zapada de pe ele, de cum studiam cu tata partia si stabileam traseele ideale, pe care apoi le respectam cu strictete, de ziua in care tata “m-a lasat de izbeliste pe partie” iar eu m-am oprit in parapetele de beton de pe pod, de ochelarii de schi Uvex Junior pe care i-am pierdut pe drumul catre partia Soimii si mi i-a recuperat nasul meu, de primul meu costum de schi pe care l-as fi purtat oricand si cu orice ocazie, de anii imediat dupa 1990 cand la barul de la telescaun se gaseau Snickers si Mars si tot speram ca la finalul zilei sa primesc unul, de ceata si viscol, de zilele cu soare in care se vedea de sus Sibiul, de autobuzul de Paltinis care ne gaza de fiecare data cand mergeam cu el, de faptul ca in parcare ramaneau locuri libere si de multe altele, pe care nu am loc si nici timp se le scriu aici.

Stateam in fata barului de la telescaun, care nu arata cu mult mai diferit ca acum 20 de ani si ma gandeam la toate astea si inevitabil le comparam cu imaginile care se desfasurau in fata ochilor mei in decembrie 2008. Langa schit au crescut vile, case de vacanta, chiar blocuri, care mai de care mai framantate si care parca iti inteapa retina, masinile sunt parcate pe ambele margini ale drumului si au numere pana si de Constanta, se creaza blocaje iar Politia din Rasinari nu are cum sa rezolve problema, locuri de parcare niciodata nu se gasesc, langa telescaun se desfasoara tot felul de comercianti, ce iti vand popcorn cu diverse arome, vata de zahar si sucuri la suprapret, au aparut vreo trei dughene de unde iti poti inchiria echipament de schi sau snowboard care evident nu merita banii pe care trebuie sa ii scoti din buzunar. Trebuie sa te strecori printre paltonari si sudisti pe tocuri si in adidasi, care trag dupa ei cate o sanie sau un sac de plastic si se indreapta hotarati catre partie, ignorand complet avertismentul unor jandarmi montani care nu se inghesuiesc sa iasa din cosmelia lor unde e cald si bine, trebuie sa ai grija cand treci strada ca s-ar putea sa te ia cate o vedeta locala care se plimba cu ATV-ul pe sus, desigur acesta fiind un caz fericit, pentru ca asemenea personaje se plimba deseori cu ATV-ul direct pe partie, ca sa nu-i mai mentionez pe baietii mai schmecheri care sunt dotati cu cate un “offroader” din gama BMW X6 (sic!) si o remorca cu care isi aduc snowmobile-ul la plimbare in statiune si isi croiesc drum pe partie in sus pentru a impresiona vreo pitzi pe tocuri si cu blanita venita si ea la Paltinis ca asa da bine, bucurestenii ingamfati cu echipament perfect asortat si numai de la Rossignol, care isi dezvaluie unul altuia din tainele schiului si ale snowboardului sau dezbat locatii de schi din Austria si Italia unde este evident cu mult mai bine decat la Paltinis (pai, mai tata, ce cauti la Paltinis atunci, du-te in Austria la schi daca acolo e mai bine…aaaa, sau poate doar ti-a povestit si tie cineva si tu defapt nu ai bani de o asemenea destinatie, ca i-ai dat toti pe echipamentul de schi, pe care defapt nici nu stii sa il folosesti). Liceenii toti se dau numai pe board si vorbesc despre ce 360 au dat ei pe un hop mega-mare” si incearca mereu sa se inghesuie inaintea ta la o coada care se mareste parca pe zi ce trece.

Cu un gust oarecum amar, incerc sa ignor toate lucrurile astea, pentru de la telescaun se vede inca partia de la Batrana pe care o studiez de fiecare data cand stau la coada de cand ma stiu, pentru odata ajunsa in fata vad acelasi panou scris frumos si caligrafic cu vopsea intr-o maniera care imi aduce aminte de sloganurile comuniste, pentru ca odata ce te asezi pe telescaun esti in aer, deasupra la toti si toate, pentru ca de fiecare data numar pilonii, aceiasi dintotdeauna si mereu galbeni, pentru de fiecare data studiez partia din telescaun, asa cum m-a invatat tata, pentruca  odata ce telescaunul intra in padure, ma uit peste brazi catre soare si catre Sibiu, pentru ca ma bucur de fiecare cand trec pe la pilonul 12 si imi aduc aminte cum imi explica tata ca acolo cablul trece pe sub rotile pentru ca schimba panta si pentru ca imi aduc aminte cum, atunci cand era pana de curent saream de pe telescaun ca sa nu inghetam de frig, pentru ca odata ajunsa sus vad aceiasi imagine – partia, padurea, Valarul, drumul de Paltinis si undeva departe Sibiul, pentru ca pe partie schiezi singur si nu trebui sa interactionezi cu nimeni, pentru ca la capatul platoului ma opresc mereu sa arunc o privire peste brazi catre hotelul Cindrelul si catre statia de telescaun, care este si ea neschimbata, pentru ca acolo este pentru ultima data liniste inainte sa se mareasca de densitatea de paltonari pe partie, inainte de a fi foarte atenta sa nu imi taie vreun incepator calea, inainte de frana puternic la inceput de pod, inainte de a ma pune din nou la o coada de macar o ora unde incerc sa ignor povestile de doi lei ale unor habarnisti ce tocmai au descoperit schiul, pentru ca da bine la lume, si sa imi imaginez ce frumos ar fi fost daca partia de la Batrana ar fi functionat.

Multe nu s-au schimbat, multi insa s-au schimbat…cu toate astea Paltinisul ramane unul din primele si cele mai frumoase locuri de care imi aduc aminte.

Deseara promit sa uploadez si una din pozele din iarna aceasta de la Paltinis.

Advertisement